miercuri, 13 septembrie 2017

O ţară prea puţin ştiută


Viaţa trece foarte repede, iar noi nu conştientizăm în ce bogaţie de ţară trăim. Avem atâtea valori culturale, personalităţi istorice, monumente şi locuri frumoase de vizitat, însă pare că nimic nu ne poate clinti din nepăsare. Vorbind din propria experienţă, anul acesta am făcut parte dintr-o echipă de geologi şi am mers într-o expediţie prin Munţii Apuseni. O experienţă care îţi schimbă viaţa! Am avut posibilitatea de a merge pe trasee montane pe care nu aş fi crezut vreodată că voi apuca să merg. Tot în acest sens aş putea spune că în unele situaţii am mai şi trişat... la modul că am mai avut şi o maşină închiriată care să ne servească pe durata întregii expediţii. 

Trecând prin Munţii Apuseni am realizat că ţara noastră este mai bogată decât s-ar crede. Nu doar zăcămintele de aur şi metale preţioase din acea zonă dovedesc bogăţia ţării, ci frumuseţea locului. Ce altă ţară se poate mândri cu peisajele de care noi dispunem? În drumul meu, pământurile parcă mă chemau din ce în ce mai aproape ca să le aflu poveştile de mii de ani. Cu tot echipamentul în spate şi sudoarea care îmi curgea şiroaie pe faţă, am mai avut suficientă energie, şi baterie la telefon (spre fericirea mea), încât să reuşesc să fac nişte poze impresionante. Totul era stăpânit de natură şi nimic nu făcea locul mai frumos decât simplul fapt că erau foarte puţini oameni. Chiar şi oamenii ştiau că fără voia lor au devenit paznicii unui colţ de rai.


În ceea ce mă priveşte, aştept cu nerăbdare următoarea şansă de a mă aventura în Munţii Apuseni. Am vizitat Roşia Montană, Dealul cu melci, Peştera Scărişoara, Peştera Urşilor, Ruşchiţa, Muzeul aurului din Brad şi multe alte zone ale căror nume nu îl ştiu. Cu toată sinceritatea spun că această experienţă m-a schimbat ca persoană. Să urci până la 1100m şi să stai pe un vârf de munte, iar la picioarele tale să ai un hău de câteva sute de metri? Toată acea adrenalină, peisajul mirific şi emoţia momentului m-au făcut să cred că l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Ştiţi vorba asta? Eu am întâlnit-o în momentul în care am urcat cei 1100m şi vedeam tot traseul pe care l-am străbătut în decursul unei singure săptămâni.


Pentru o astfel de expediţie mi-am propus ca anul următor să merg cu maşina. Deşi nu deţin încă o maşină, ştiu că există atâtea firme care pun la îndemâna clienţilor maşini de închiriat. O astfel de firmă este SIXT Rent a Car. Prin intermediul firmei amintită anterior orice călătorie devine mai plăcută. Ba chiar mai mult, însăşi firma vine în sprijinul turiştilor cu o iniţiativă mai mult decât frumoasă! Cei de la SIXT New Kopel (http://www.newkopel.ro/ro/alwaysyestoromania) promovează turismul la nivel naţional şi încurajează pasionaţii de drumeţii să descopere noi locuri la volanul unei maşini închiriate de la SIXT Rent a Car. Eu unul ştiu că momentele cele mai frumoase au loc în mod spontan, iar "hoinăritul" prin ţară produce sute de astfel de momente. De ce să nu încerc ceva nou?


Aşadar, în încheiere, dacă aş vrea să merg cu o maşină închiriată de la SIXT Rent a Car (https://www.sixt.ro/), aş merge din nou pe traseul pe care l-am parcurs prin Munţii Apuseni, pentru că în afară de peisajul splendid, acolo sunt unele dintre cele mai bune şosele pe care ar vrea un şofer să conducă. Mai precis, aş merge din nou în localitatea Roşia Montană, iar cu acordul autorităţilor, aş vizita pentru a doua oară cariera cu acelaşi nume. Am avut foarte multe de învăţat din această expediţie. Voi în ce locuri aţi vrea să vă aventuraţi cu o maşină închiriată de la SIXT Rent a Car?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu