joi, 24 noiembrie 2016

Povestea unei legende

Aţi vrut vreodată să fiţi martori la evoluţia unei legende? Astăzi vă ofer această posibilitate, deoarece în paragrafele care urmează vă voi povesti cum am ajuns persoana care sunt astăzi şi cine a contribuit la formarea unei adevărate legende. Dar înainte de toate, vă recomand să vă faceţi comozi, să luaţi o cană cu ceai şi să staţi cât mai aproape de mine. Pe de altă parte, eu voi bea puţină Stalinskaya să mă "hidratez". În fond, Stalinskaya este pentru cei puternici, nu? Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

Aşadar, povestea începe în anul '97, pe când încă mă aflam în tranziţie. După luni în care m-am antrenat şi pregătit intens pentru această lume, am decis că este momentul să îmi fac intrarea... ăăă, mă rog, mai bine spus ieşirea. Continuând, încă din primele momente de viaţă am dovedit că sunt capabil de lucruri măreţe. Momentul a fost foarte tensionat datorită faptului că doctorul nu ştia ce să facă. Să îmi dea acea palmă peste fund ca să verifice dacă respir? Sau să îşi dea singur două palme ca să nu îi rup mâna? Probabil cea mai cumplită decizie pe care a putut să o ia în acea zi. Cu toate acestea, am fost rezonabil şi i-am acceptat gestul lipsit de respect, deoarece a fost prima dată când eram supus unui control medical şi am crezut că este de cuviinţă să îi permit să mă verifice în pace.

Uşor, uşor, anii au trecut, iar eu am început să cresc din ce în ce mai mare. Lumea mă cunoştea drept băiatul timid care se ascunde în spatele mamei, însă adevărul era cu totul altul. Până la vârsta de zece ani am purtat o mască şi am jucat un rol foarte bine pus la punct. Am decis că lumea nu trebuie să îmi afle adevărata identitate (nu încă), motiv pentru care m-am dat drept băiatul timid şi secretos care nu vorbeşte prea mult. Aveam însă de pe atunci o plăcere nebănuită care m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi. Dacă vă gândiţi la faptul că îmi plăcea să beau, nu, nu am început de la 10 ani să beau... fireşte! Am început de la 7. Lăsând totuşi gluma la o parte, de mic mi-a plăcut să pun multe întrebări părinţilor mei. Probabil că nu este tocmai cea mai nebănuită plăcere pe care aş fi putut să o am, însă ideea este că discuţiile lungi pe care le aveam cu mama şi tatăl meu m-au ajutat să devin un om mai bun, un om mare.
La vârsta de 18 ani am început să fiu niţel mai vorbăreţ, însă am devenit şi puţin mai serios. Maturitatea era exprimată prin cuvintele folosite, gesturile mele şi plăcerea de a bea o băutură de calitate. Mi-am dat seama la acea vârstă că legenda trebuie să mai ia şi ea din când în când o pauză şi să înceapă un nou capitol din viaţa sa. La această minunată vârstă am aflat pentru prima dată de adevărata plăcere de a consuma băuturi alcoolice. Nu mi-au plăcut niciodată beţiile, motiv pentru care susţin ideea unui consum responsabil de alcool, însă din când în când mai aveam şi eu scăpări şi mă distram cu prietenii mei. De fiecare dată am băut Stalinskaya, băutură pentru cei puternici. Însă nu am uitat niciodată, chiar şi atunci când am întrecut oricât de puţin măsura, că în viaţă totul are un echilibru.


Legendele, de cele mai multe ori, au avut învăţători, iar eu spre exemplu i-am avut pe părinţii mei. Ei m-au învăţat ca la petreceri să beau moderat şi să nu fac exces de zel. Am învăţat pe propria piele că până şi cei ca mine au slăbiciuni, iar slăbiciunea mea este alcoolul. După ce l-am consumat în cantităţi foarte mari şi combinat, am ajuns să regret acele zile. Mama şi tata m-au învăţat să controlez această slăbiciune şi să o folosesc în beneficiul meu. Aşadar, de fiecare dată când am mers la petreceri, începând cu vârsta de 19 ani, am înţeles că distracţia nu stă în pahare şi prin toalete, ci stă în consumul responsabil. Faptul că am învăţat acest secret de la părinţi m-a ajutat foarte mult să evoluez în plan personal. Legenda îşi ia acum puţin timp liber şi pentru ea, dar vrea totuşi să afle şi poveştile voastre. Ce întâmplări amuzante sau lucruri nesăbuite aţi făcut la petreceri?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu