vineri, 27 februarie 2015

Simulări... pentru BAC?

Cât de grav este faptul că nu vreau să mă pregătesc pentru simulările care mă aşteaptă luni şi miercuri? Mă întreb acest lucru, întrucât chiar nu ştiu ce să cred. Am ajuns să învăţ de frică sau de plăcere? Nu ştiu de ce, dar am avut sentimentul pentru o clipă că mai mult de frică decât de plăcere. Cred că acesta este şi motivul pentru care vreau să termin mai repede liceul şi să îmi încep studiile în străinătate. Am aruncat o privire asupra operelor care ni se cer pentru BAC, iar reacţia mea a fost de nepreţuit. Pur şi simplu sunt dezgustat de acest sistem educaţional care ne obligă să învăţăm referatele altora despre nişte opere literare. Ceea ce nu pot să sufăr la această idee este faptul că în loc să ni se inducă ideea de a citi din plăcere şi de a face un lucru cu drag, nouă ni se bagă pe gât o tonă de informaţii inutile, pe care oricum le vom uita la un moment dat şi nu ne vor ajuta. Mă uimeşte cantitatea de informaţie pe care cei care lucrează în acest domeniu doresc să o stocăm într-un timp limitat, în condiţiile în care nu ajungem aproape niciodată să terminăm sau să dobândim măcar o parte din acea informaţie. Ţinând cont de faptul că la acest BAC minunat se va alege la întâmplare un subiect care ar putea să aparţină unei opere la care, eventual, trebuie să înveţi vreo trei eseuri, atunci chiar nu văd rostul pentru care aş învăţa ceva, în condiţiile în care cred că îmi este de ajuns să fac doar primele două subiecte şi să părăsesc frumuşel sala în care se suţine proba. Simulări pentru BAC? Scuteşte-mă!

Un comentariu:

  1. Hi hi :D Imi aduci mult aminte de mine cand eram prin liceu... Si da, ai dreptate... invatam mai mult de frica decat de placere si mare lucru la sfarsitul zilei nu prea imi ramanea in cap. Iar de aceasta situatie cu eseurile.. e "grele" treburile! Nu inteleg de ce nu se puncteaza mai mult parerea sincera a cititorului, de ce nu se pune accentul pe elev, pe descoperirile, trairile, emotiile dar si cunostintele pe care le dobandeste citind aceste opere... Nu toate sunt grele si urate, dar daca s-ar asculta si parerea elevilor daca le-a fost pe plac ori ba ce au citit, ce ar schimba, cum vad ei romanul, cu siguranta rata de promovabilitate al acestora la examenul de BAC ar creste pentru ca avem multi tineri cu potential care insa se cramponeaza de niste tertipuri impuse de pe vremea lui Pazvante Chioru', vorba aia...

    RăspundețiȘtergere