miercuri, 28 ianuarie 2015

Ce este de făcut pe vreme rea?

Vremea aceasta este oribilă și nu îmi prea dă multe oportunități de distracție sau activități în aer liber. Nu știu despre voi, dar eu m-am săturat să tot stau în casă și să nu fac mai nimic altceva decât să butonez pe laptop. Așa este, nu sunt cel mai creativ om din lume atunci când vine vorba de activități prin casă. Cu toate acestea, să vă spun câteva din lucrurile pe care le fac atunci când afară este urât. 

În primul rând trebuie să am laptopul aprins, indiferent dacă stau pe el sau nu, deși majoritatea timpului îl petrec în fața lui. Fie că mă uit la un serial, ascult muzică sau citesc ceva pe internet, laptopul meu este întotdeauna aprins cu mine acasă. Întrucât afară este foarte urât, iar vremea nu prea dă semne de schimbare, mi-am făcut un obicei ca de fiecare dată când ajung acasă să îmi fac ceva de mâncare și să mă uit la videoclipuri/seriale/filme pe internet. Nebunia mea cea mai mare la momentul actual este serialul "Homeland", ținând cont de faptul că "The Walking Dead" este încă pe tușă până pe 8 februarie. Mă uit la câteva episoade pe săptămână, fiindcă timpul nu îmi permite să mă uit la mai multe episoade într-o singură zi. 

La nivelul muzicii se pare că am început să nu mai țin cont de stilul pe care îl ascult. Atâta timp cât îmi place și mă face fericită, nu contează dacă melodia este trap, dubstep, rock, dance, pop, etc. Am început să ascult foarte mult jazz și operă. Aceste două genuri muzicale mi-au plăcut întotdeauna, însă acum parcă au o rezonanță mai puternică decât niciodată. 

Într-o altă ordine de idei, îmi satisfac pofta de informații cu cele mai interesante teorii și istorii despre care nu aveam habar până astăzi. Pe lângă vremea cea rea, viața mi-a arătat niște lucruri de care nu eram conștient până acum câteva săptămâni, așadar mi-am dat seama că ar trebui să petrec fiecare clipă din viață ca și cum ar fi ultima. Să îmi fac viața exact așa cum vreau, fără să îmi pese de ceilalți.

Așadar, viața mea prin casă nu este una tocmai neobișnuită, ținând cont de faptul că trebuie să fiu activ și în blogosferă, să citesc ce se mai scrie pe bloguri și să scriu de asemenea la rândul meu pentru a fi citit. Cam asta este viața mea de om, blogger și tânăr. Cu toate că abia aștept să iasă soarele cât mai repede pentru a ieși în oraș la tricou și teniși!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu