joi, 20 noiembrie 2014

Ce-mi doresc de Black Friday

Anul acesta am aşteptat cu sufletul la gură perioada Black Friday, deoarece îmi doresc de foarte mult timp să îmi cumpăr un laptop. După mult timp în care am aşteptat şi am crezut că nu voi apuca nici anul acesta să îmi achiziţionez gadget-ul de care am cea mai multă nevoie, a venit în sfârşit vremea ca eu să dau banii pentru o comandă consistentă. În această seară voi fi unul dintre cele câteva milioane de oameni care vor face cumpărături în mediul virtual. Mi-am propus să îmi cumpăr laptop-ul Acer Aspire E1-510 cu procesor Quad-Core, deşi s-ar putea să fie oricare alt laptop. Aştept cu nerăbdare ora 23:59, întrucât voi fi online şi nu voi sta prea mult pe gânduri. Misiunea pe care o am este să intru, să cumpăr, să plec. Deoarece mâine este zi de şcoală şi nu pot lipsi, trebuie neaparat să fac totul într-un timp relativ scurt. Până acum doar eMag şi PC Garage au reuşit să îmi atragă atenţia în mod deosebit. Dar cine ştie? Poate că vor mai fi şi alte magazine care vor putea să îmi satisfacă nevoile, într-un mod mai eficient. Odată ce voi avea laptopul în braţe, îmi propun să dau drumul celui de-al doilea meu blog. Deşi am mai vorbit despre acest lucru, am mai făcut publicitate şi înainte şi chiar am mai avut şi acel blog pe Wordpress, de câteva săptămâni lucrez la noul meu blog. Caut să îl pregătesc aşa cum trebuie înainte de a-i da drumul. De ce abia atunci când voi avea laptop? Deoarece vreau să termin câteva articole pe care le am în draft şi să fac ultimele retuşuri la blog. Aşadar, sper că diseară voi avea noroc şi voi reuşi să îmi cumpăr ce îmi doresc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu