luni, 20 octombrie 2014

Tricouri personalizate pentru cei dragi

Toamna aceasta mi-am propus să fac nişte cadouri aparte câtorva persoane dragi mie. Printre ele se numără una dintre cele mai bune prietene de-ale mele şi fratele meu. M-am strofocat foarte mult şi m-am gândit încă din luna august la ceva ce nu au mai putut primi până acum. Această prietenă a mea îmi tot povestea la un moment dat cum că şi-ar dori să aibă un tricou cu o vedetă de cinema. Fratelui meu i-am făcut un tricou mai simplu, datorită faptului că ştiam deja cam ce mesaj şi-ar fi dorit să aibă pe tricou. Vă spun de pe acum că nu mi-a fost foarte uşor să aştept coletul, acesta venind tocmai din Asia. Din nou, am apelat cu încredere la HiCustom.net, fiind unul dintre cele mai bune magazine pentru tricouri personalizate din Asia. Aceştia produc cele mai amuzante şi mai frumoase imprimee, la preţuri rezonabile. Singurul dezavantaj ar fi acela că trebuie să aştepţi foarte mult până când ajunge coletul în ţară... dar credeţi-mă, merită aşteptarea!

Vreau să încep prin prezentarea tricoului cumpărat pentru fratele meu. Acesta s-a întors la începutul lunii octombrie înapoi în ţară, după ce a lucrat pentru trei luni în Grecia. Mi-a fost atât de dor de el încât am simţit nevoia să îl răsplătesc pentru revenirea în ţară. Sunt un familist convins şi aş face acelaşi lucru pentru orice alt membru al familiei mele. El este genul de om care nu se poate despărţi de muzică pentru nicio clipă, de aceea m-am gândit că, plăcându-i foarte mult muzica dance, am luat nişte versuri dintr-o melodie pe care a ascultat-o foarte mult şi am încercat să le aduc laolaltă într-o imagine.

"Eat, sleep, rave, repeat!"

Tricoul este foarte simplu. Deşi mesajul nu pare prea interesant, fratelui meu îi place foarte mult şi l-a apreciat de la început. Modelul tricoului este unul clasic, iar preţul acestuia a ajuns la 15.99$, cu tot cu imprimeu. Acest tricou se află în categoria haine pentru barbati. Fratele meu a apreciat foarte mult acest tricou şi îl poartă cât de des poate prin oraş.

Pe de altă parte, în ceea ce o priveşte pe prietena mea, mă aşteptam ca tricoul să îi fie mic, întrucât ea este o fată înaltă, iar mărimea nu o favoriza. Ironic, mărimea L este mărimea S, iar mărimea S este mărimea L. Credeţi-mă când vă spun că aveam o frică constantă în ziua în care i-am oferit tricoul, deoarece nu credeam că tricoul a fost imprimat aşa cum şi-ar fi dorit ea, dar, evident, m-am înşelat! Ştiam de foarte multă vreme că şi-ar fi dorit un asemenea tricou, de aceea am crezut că este de cuviinţă să îi arăt cât de mult ţin la ea şi că aş cumpăra haine pentru femei şi din celălalt capăt al lumii.


2 comentarii: