vineri, 19 septembrie 2014

Sfârşit de săptămână

Săptămâna aceasta a fost pe cât se poate de obositoare pentru mine. Deşi a fost doar începutul unui an plin de greutăţi, săptămâna aceasta s-a dovedit a fi foarte complicată, întrucât am avut foarte mult de scris pe blog şi am mai avut şi teme pentru liceu. Adevărul este că nu m-a deranjat să stau până târziu seara şi să scriu o grămadă de prostioare, iar dimineaţa următoare să mă trezesc la ora 7:50 pentru a mă putea da jos din pat la ora 8:00 şi să încep să scriu din nou până la ora 11:30. Nimic special! Chiar nu mă plâng, deşi mi-ar fi plăcut să dorm ca tot omul şi să am parte de puţină relaxare, dar trebuie să recunosc faptul că am avut perioade şi mai complicate în toată activitatea mea de blogger. În orice caz, a trebuit să mă împart cu foarte multe probleme şi să le acord timpul necesar. Pe lângă toate aceste porcărioare, doresc să vă anunţ că în curând voi scrie un articol în limba Engleză, deci vă rog să nu vă speriaţi. Voi fi plătit să o fac, deci da, şi pentru mine va fi o premieră. Hei, banul este ban! Şi pentru că acesta este singurul mod prin care eu îmi pot câştiga existenţa... cine sunt ca să mă pot împotrivi propriei voinţe?! Şi ştiţi cum mă simt acum? Deşi nu regret începerea noului an şcolar, parcă totuşi simt puţin lipsa orelor de trândăveală din timpul vacanţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu