vineri, 19 septembrie 2014

Parfumuri de nişă pentru bărbaţi

În ultima perioadă m-am gândit foarte mult să îmi cumpăr un parfum de nişă. Am renunţat de mult la ideea unui telefon inteligent, tocmai din cauză că nu voi avea niciodată răbdarea de a strânge suma de bani necesară pentru a cumpăra un telefon fiţos, de aceea am ajuns la concluzia că mai bine m-aş putea făli cu parfum scump şi greu de întâlnit în magazine decât să visez cu ochii deschişi la un moft. În orice caz, am pus ochii pe câteva parfumuri despre care, trebuie să vă spun, am auzit numai lucruri bune. Iniţial nu am ştiut ce este un parfum de nişă, însă de când tot accesez pagina celor de la Aoro, am început să învăţ câte ceva şi din lumea cosmeticelor. 

Primul parfum care mi-a atras atenţia foarte mult se numeşte Huitieme Art Parfums Monsieur Eau De Parfum şi este pentru bărbaţi. Am mai găsit şi alte parfumuri bune care sunt unisex de această dată, însă acesta mi-a captat atenţia în mod special. Motivul pentru care apreciez foarte mult acest parfum este compoziţia în sine. Adevărul este că nu pot să simt mirosul parfumului pentru a descrie cu adevărat senzaţia pe care mi-o provoacă, însă voi încerca să vă spun câteva aspecte care merită ştiute. Compoziţia acestui parfum constă în muguri de plop, lemn de santal, cedru, patchouli, muşchi, tămâie, vetiver şi papyrus. Acum sper că înţelegeţi de ce am ales tocmai acest parfum. Cu riscul de a mă repeta, compoziţia este motivul pentru care sunt dispus să plătesc până la 707 lei pentru a deţine măcar un parfum ca acesta. Nuanţele şi ingredientele naturale sunt cu atât mai îmbietoare cu cât nu au fost folosiţi deloc compuşi sintetici, de aceea parfumurile de nişă pot avea preţuri destul de mari pentru clasa mijlocie, dar eu consider că este un parfum care nu ar trebui să lipsească din casa unui om. De asemenea, parfumul costă 486 lei, tot pe Aoro.ro, însă vine în volum mai mic, şi anume 50 ml. Eu nu cred totuşi că se merită o asemenea investiţie pentru doar 50 ml. Dacă tot este un parfum care să te pună în evidenţă pentru o lungă perioadă de timp, păi eu cred că este mult mai util parfumul de 100 ml. În ceea ce priveşte aspectul recipientului şi cutia în care se află acesta, pot spune că nu este nimic prea sofisticat, dar are o notă de eleganţă aparte. Sticluţa este neagră şi făcută din ceramică. Are un aspect ce denotă simplitate, însă în aceeaşi măsură inspiră ideea unui parfum foarte scump.


Pierre Guillaume este unul dintre designerii cei mai apreciaţi din industria parfumurilor. Părerea mea personală despre istoria acestor parfumuri este una destul de complexă, dar voi sintetiza totul pentru că nu vreau să mă întind prea mult. Guillaume a intenţionat prin aceste creaţii unice în lume să desemneze a opta artă, reflectând faptul că parfumurile sunt o creaţie artistică. Cam acesta ar fi şi adevărul, pentru că, dacă stăm să analizăm puţin situaţia, parfumurile într-adevăr pot fi unice şi chiar desemnează o artă. Nu m-am gândit niciodată până acum la o asemenea idee, însă mi se pare de-a dreptul genial!


Cel de-al doilea parfum care mi-a mai atras atenţia este Amouage Dia For Men Eau De Parfum. Sunt un mare iubitor de arome exotice, iar acesta le are pe toate. Compoziţia acestuia este foarte diversificată, având numai ingrediente naturale. Notele care se remarcă cel mai mult sunt cele de tămâie, portocală amară, cardamom şi Galeopsis ladanum. Cu regret spun că nu am cum să vă împărtăşesc mai mult decât o simplă impresie faţă de parfum. Rădăcinile acestui brand datează din Orientul Mijlociu, de aceea este de la sine înţeles că parfumul sugerează ideea de exotism. Foarte multe persoane de renume şi membri ai familiilor regale sunt încântate de acest brand. Câteva exemple ar fi Ludacris, Kate Moss şi Marcia Cross. Parfumurile Amouage sunt create în sudul Franţei şi denotă un stil de viaţă care caută clienţi critici.


Cu toate acestea, nu pot să îmi fac o imagine reală asupra acestui parfum bazându-mă doar pe impresiile clienţilor. Statisticile arată că 7 persoane au evaluat acest parfum, însă nu pot fi foarte sigur în ceea ce priveşte veridicitatea opiniilor. Mi-aş dori totuşi să cred că sunt nişte păreri reale şi că aceşti 7 evaluatori sunt şi clienţi ai magazinului Aoro. Impresia generală asupra parfumului, din punctul de vedere al evaluatorilor, este una nesatisfăcătoare. M-aş fi aşteptat să primească cel puţin 4 steluţe din 5 pe Aoro, însă nu ştiu cum este calculat acest sistem de impresii, de aceea am ajuns la concluzia că opiniile evaluatorilor au fost adunate şi au echilibrat întreaga statistică. În ceea ce mă priveşte, eu aş cumpăra acest parfum cu mult drag, preţul acestuia fiind de 603 lei, sticluţa având 100 ml. Şi de această dată, compania are în vedere conceperea unor parfumuri cu valoare artistică. Părerea mea este că acest parfum se poartă mai mult la evenimente importante, care necesită o vestimentaţie aparte. Desigur, nimeni nu spune că nu poate fi purtat şi în viaţa de zi cu zi... dar mai mare mila să consumi o bogăţie de parfum doar pentru a ieşi la o plimbare sau de a merge până la magazin. Sticluţele de lux Amouage sunt umplute cu un parfum ce oferă eleganţă şi unicitate, în timp ce ambalajul este făcut în întregime de mâna omului, fiind concepute pe conceptul "făcut cu dragoste".


Per total mi-am făcut o impresie destul de bună faţă de aceste parfumuri, însă nu vreau să fiu un nătărău şi să spun că am ales doar aceste exemplare. Pe Aoro, în categoria parfumuri de nisa puteţi găsi o vastă colecţie de parfumuri Amouage luxuriante şi unice, menite să ofere posesorului o distincţie aparte. Aş fi ipocrit să spun că am să îmi cumpăr unul dintre aceste parfumuri în perioada următoare, întrucât nu am banii necesari (nu încă), dar, sper eu, o să reuşesc să îmi cumpăr cândva un parfum scump care să-mi reflecte starea interioară şi personalitatea selectivă.

3 comentarii:

  1. Salut Alexandru,
    Dacă vrei un parfum cu adevărat rafinat și distins îți recomand sa încerci creațiile Lorenzo Villoresi Sunt deosebite, pentru un bărbat distins și elegant.

    RăspundețiȘtergere
  2. E unul din clasicele parfumuri de la Amouage. Miros bun,persistenta pe masura.

    RăspundețiȘtergere