duminică, 14 septembrie 2014

Numărătoare inversă: Vineri, Sâmbătă, Duminică

De trei zile nu am mai făcut un articol legat de ce am făcut în timpul liber. Vă spun că în aceste trei zile m-am distrat pe cinste. Au fost cele mai lungi şi mai frumoase zile din vară. Vineri am avut foarte mult de mers prin oraş, lucru care nu mi-a displăcut, însă am avut foarte mult de muncă. Spre seară totuşi am terminat totul, finalizând astfel toate treburile pe întreaga săptămână. M-am simţit total revigorat spre seară când m-am pus în pat şi am răsuflat relaxat.

În ceea ce priveşte ziua de ieri, a fost cea mai minunată dintre aceste trei zile. Până la ora patru am făcut curăţenie prin casă, întrucât sâmbăta este ziua de făcut curăţenie în toată casa, urmând ca la ora şase să ies în oraş cu prietenii la o bere. Am vizitat un restaurant nou şi ne-am distrat pe cinste. Mi-a făcut plăcere să mă plimb cu prietenii mei cei mai buni, pentru ultima dată vara aceasta. Am stat până târziu şi am râs pe săturate. Pe toţi ne-a prins ora 12 încă în oraş, însă nu am regretat nicio clipă în care am făcut un mic rezumat al celor mai amuzante momente pe care le-am trăit în ultima perioadă. Ne-am amintit cam toate momentele care au meritat un "like" din partea noastră şi am cutreierat mare parte din oraş. Toate bune şi frumoase, până m-am apucat să beau. Am dat pe gât un Ciuc Premium care m-a cam ameţit pentru o oră, dar mi-am revenit în cele din urmă. În orice caz, am reuşit să fiu coerent şi să merg drept până când mi-am revenit.


Astăzi, ultima zi de vacanţă, am făcut cumpărăturile de dimineaţă în oraş. Spre surprinderea mea, oraşul era plin de oameni. Market-urile dădeau pe afară, iar magazinele erau năpădite de oameni. Mi-am spus că o să mai stau câteva ore bune până când să ajung şi eu la o casă de marcat, doar ca să plătesc o sticlă de Cola. În mod ironic, nu a trebuit să stau prea mult la coadă, întrucât au fost puţini oameni la case. Am ajuns acasă, am mâncat un meniu tradiţional românesc (tochitură cu mămăliguţă şi brânză de vaci) şi am ascultat foarte multă muzică bună. În momente de genul aş fi fost cam "măi, ce repede a trecut vacanţa...", însă acum mă gândesc cu multă fericire la felul în care a zburat timpul. Mâine începe liceul, un nou an şcolar, cu mai mulţi profesori şi mai mulţi prieteni. Astfel, vacanţa cu "trenul din Franţa" îşi ia rămas bun de la subsemnatul şi lasă loc unei noi perioade de aprofundare a informaţiilor şi distracţie alături de colegi şi prieteni.

Un comentariu:

  1. Ma bucur ca ai reusit sa te distrezi in ultimele zile de vacanta.
    Pentru mine ultimul week-end inainte de inceperea liceului este groznic; doar alergatura si cumparaturi, haine peste haine si tot felul de porcarii. Uneori va invidiez. Totul pare atat de simplu la voi.

    RăspundețiȘtergere