miercuri, 10 septembrie 2014

Let's GoPro!

Ieri am avut parte de o „super” aventură. Mă plimbam cu bicicleta alături de prietenii mei când deodată am ajuns la un semafor. Unul dintre ei a preluat comanda şi a intrat pe contrasens. Eu fiind cel care mergea în urmă, am avut parte de o surpriză neplăcută. M-am trezit prins între ciocan şi nicovală, întrucât în dreapta era un camion, iar în stânga mea era o maşină care plecase de pe loc. În faţa mea venea o altă maşină de pe banda cealaltă, iar eu habar nu aveam cum să merg după prietenii mei, care erau deja departe de traficul în care mă aflam eu. Momentul acela a fost destul de înspăimântător, întrucât nu sunt un biciclist prea bun şi chiar mă frământam în acele clipe în legătură cu ce ar fi trebuit să fac în următoarele momente. Mă gândeam că ar fi trebuit să am o cască cu o cameră GoPro pe cap. Judecând după decizia pe care am luat-o în clipa aceea, mi-am dat seama că a fost un moment destul de intens care merita să fie filmat. A fost un gest necugetat, dar am reuşit să trec printre maşini şi să sfidez oarecum orice şansă de a fi lovit de o maşină. 

Utilitatea unei asemenea camere? Consider că pentru un pasionat de senzaţii extreme, o astfel de cameră este foarte utilă. Eu unul al folosi un asemenea gadget de fiecare dată când aş ieşi afară la plimbare cu bicicleta. Nu se ştie niciodată ce s-ar putea întâmpla. Există momente care pot schimba totul, în doar câteva secunde. Să reuşeşti să priveşti şi să filmezi producerea unui accident în timp real, să reuşeşti să execuţi o mişcare super grea şi să o surprinzi ca mai apoi să o încarci pe internet. De ce nu? Până la urma urmei, este o şansă de 1 la un milion să surprinzi pe cameră un eveniment „wow”. Mie mi se par interesante aceste camere pentru uşurinţa cu care pot fi utilizate şi modul în care sunt transportate. Preţurile sunt super avantajoase, iar modelele sunt nenumărate. Într-o perioadă chiar am fost tentat să cumpăr un astfel de gadget, însă mi-am dat seama în cele din urmă că nu aş prea avea ce face cu ea. Circumstanţele în care mă distrez sunt deseori foarte paşnice, de aceea nu cred că aş fi reuşit să surprind ceva interesant cu ea. 

În schimb, dacă voi sunteţi tentaţi să vă cumpăraţi o astfel de cameră, vă sugerez să accesaţi site-ul magazinului ActionCamera.ro.  Action Camera este un magazin ce comercializează camere video sport şi accesorii pentru ele. Am fost curios şi am căutat puţin printre produsele acestora, şi ghiciţi ce? După câteva minute bune am identificat mai multe camere foarte bune, la un preţ de nimic! Action Camera au preţurile făcute pentru toate buzunarele, iar camerele sunt făcute în aşa fel încât să primeze performanţa şi calitatea. Totodată trebuie să menţionez şi câteva detalii despre site. Acesta este conceput în aşa manieră încât să fie uşor de accesat chiar şi de cei mai nepricepuţi. Pe mine m-a surprins plăcut navigarea pe site-ul lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu