sâmbătă, 3 mai 2014

Povestea hoţului de timp

În vremurile de mult apuse, un hoţ caruia îi plăcea să jefuiască timpul fiecăruia. Indiferent de circumstanţe, chiar dacă ploua, chiar dacă erau inundaţii sau temperatura depăşea 30 de grade, acest hoţ îşi făcea apariţia în viaţa tuturor cetăţenilor din acel ţinut îndepărtat. Era cel mai înspăimântător şi cel mai de temut hoţ pe care l-a putut cunoaşte acea vreme. Se zvonea că îşi făcea veacul cel mai mult în jurul unui local numit Micul Tecuci deoarece era aprovizionat frecvent cu tipul de muniţie pe care doar armele sale puteau să o suporte. Armele lui erau atât de puternice încât nimeni nu avea curajul să îl provoace. Exista o legendă care spunea că unul dintre adversarii săi a reuşit să scape cu viaţă în urma unei tactici puse bine la punct. Acel individ îi furase una dintre arme, fiind cea mai inteligentă mişcare de până atunci.


Dacă până la acea vreme pistoalele erau cele mai puternice arme de foc, acest hoţ dovedise că timpul putea să transforme totul într-o scenă a groazei. Hoţul purta două ceasuri de mână care aveau puterea de a opri timpul sau de a crea coşmaruri. Ceasul pe care legendarul gladiator îl avea, pentru că aşa i se spunea celui care a reuşit să fure de la hoţ una dintre cele mai puternice arme ale vremii, era un ceas SEIKO 5. SEIKO avea puterea să oprească timpul, de aceea "gladiatorul" reuşise să scape cu viaţă din încăierare. Din păcate pentru el, se ştia că nu putea să deţină ambele ceasuri în acelaşi timp decât în urma unei incantaţii, de aceea plecase fără să lase vreo urmă. 

Ceasul pe care hoţul îl purta, fiind a doua cea mai puternică armă a lui, avea puterea de a crea coşmaruri. El ţinea foarte mult la acest ceas, asta pe lângă faptul că îi era dăruit de tatăl său. Până la urmă s-a dovedit că unul dintre cele mai valoroase cadouri ale vremii erau ceasurile, dar mai important: veneau de la părinţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu