În mica mea aventură la Iaşi am avut parte de multe viziuni şi experienţe plăcute cât şi neplăcute. Provin dintr-un oraş mic, iar această călătorie mi-a creat o altă perspectivă asupra lumii. Am reuşit să întâlnesc din nou o diversitate culturală bogată şi să îmi petrec timpul liber hoinărind pe străzi. Recunosc, acest oraş m-a lăsat cu gura căscată; este crem crème de la crème, totodată reprezentând un oraş al vieţii, iubirii şi al tinerilor.
Nu mică mi-a fost uimirea când am putut observa câte facilităţi poţi avea într-un asemenea oraş. Un lucru la care chiar nu mă aşteptam a fost comportamentul foarte civilizat al oamenilor, care indiferent de etnie, religie, naţionalitate, ş.a.m.d. pur şi simplu îşi vedeau de treabă şi nu deranjau pe nimeni. România este o ţară minunată, dar aceasta are desigur şi părţile ei urâte.
Într-o altă ordine de idei, am asistat la la un accident în care un motociclist s-a ciocnit de un taximetrist. Din fericire nu au existat victime.
Desigur, nu puteam să nu trec şi pe la racla Sfintei Parascheva. Acest moment a fost unul mirific! Din toată mini-vacanţa asta de trei zile am reuşit să mă simt cel mai bine şi cel mai fericit atunci când am fost în Mitropolie. După ce am atins racla, m-am rugat şi am fost miruit, ieşirea din Mitropoile mi-a deschis o nouă perspectivă asupra vieţii mele spirituale. M-a făcut mult mai încrezător şi dator faţă de Dumnezeu. Este un loc care merită vizitat.
Pe drumul parcurs cu trenul am fost martorul distrugerilor şi al indiferenţei conducătorilor. Pădurile minunate care înconjurau satele ascundeau un vis, speranţele cetăţenilor. Uzine după uzine, fabrici după fabrici, toate lăsate în voia sorţii şi a hoţilor de metal. Nu am trăit pe vremea comunismului ca să ştiu în ce scop funcţionau, însă un lucru îl ştiu sigur, erau construite cu un scop bine definit: producere de bunuri!
Un astfel de lanţ al uzinelor sortite hoţilor se întind pe distanţe spectaculoase. Unele dintre ele aveau chiar şi expresia: "Trăiască partidul, trăiască poporul!" vopsită deasupra geamurilor sparte. O lacrimă a populaţiei româniei, disponibilizarea a câtorva mii de muncitori. Pădurile îşi întind crengile spre aceşti titani încercând parcă să le acopere rugina şi pereţii ruşinoşi. Cândva, undeva în ţara asta, poate că se va naşte un erou al naţiunii, un erou al tuturor românilor. Poate că va apărea înainte ca totul să fie în zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu